DRUCKEN

ALT_Rumänisch - Română


Cum intrați în posesia unui e-card cu fotografie

E-cardul este cheia dumneavoastră personală pentru sistemul de sănătate austriac. Începând cu 01.01.2020, conform unei modificări legislative, noile e-carduri vor fi eliberate numai cu fotografie.

Faceți Foto-Sofort-Check și verificați dacă pentru cardul dumneavoastră există o fotografie disponibilă: Foto-Sofort-Check

Aveți un

  • pașaport austriac sau
  • carte de identitate austriacă sau
  • pașaport în registrul străinilor sau
  • Aufenthaltstitel / Rot-Weiß-Rot-Karte (Permis de ședere), Fremdenpass (Pașaport de cetățean străin), Konventionsreisepass (documente de călătorie în temeiul Convenţiei) precum Identitätskarte für Fremde (carte de identitate pentru străini), Duldungskarte (document de tolerat), Verfahrenskarte (cartea verde - carte procedurală), Aufenthaltsberechtigungskarte (cartea albă - permisul de rezidență), Karte für Asylberechtigte oder Karte für subsidiär Schutzberechtigte (cartea gri - cartea pentru acordarea de azil sau pentru acordarea de protecție subsidiară)?

Nu trebuie să faceți nimic în acest caz. Veți primi noul e-card cu fotografie, înainte de expirarea celui anterior, cel târziu până la sfârșitul anului 2023.

Copiii sub 14 ani primesc întotdeauna e-card fără fotografie, indiferent dacă există o fotografie disponibilă pe pașaport.

Nu posedați niciunul dintre aceste documente? Verificați data expirării din chenarul albastru de pe spatele e-cardului dumneavoastră.


La 3 sau 4 luni de la expirarea cardului, prezentați o fotografie tip pașaport la[A1]  autoritatea competentă.

Fotografia trebuie să îndeplinească criteriile unei fotografii tip pașaport. Detalii despre aceste criterii găsiți aici: Passbildkriterien

Trebuie să predați poza personal împreună cu e-cardul dvs. sau numărul dvs. de securitate socială din Austria.

Dacă aveți cetățenia austriacă, aveți nevoie de o carte de identitate (Foto-ID) și certificatul de cetățenie in original. Dacă nu aveți o carte de identitate, trebuie să fiți însoțit de o persoană care poate să vă confirme identitatea. Atenție: Această persoană trebuie să prezinte o carte de identitate!

Dacă nu aveți cetățenia austriacă, trebuie să prezentati documentul original de călătorie (de exemplu pașaportul dvs., cartea de identitate etc.).

Puteți găsi toate registrele aici.

Dacă în locul datei de expirare, este precizată data eliberării, vi se va solicita să aduceți o fotografie, când va fi necesar. Nu trebuie să luați nici o măsură până atunci.

Dacă aveți peste 70 de ani în sus, respectiv sunteți în categoria de îngrijire 4, 5, 6 sau 7, nu sunteți obligat să aduceți o fotografie. Nu trebuie să faceți nimic în acest caz, veți obține automat noul e-card înainte de expirarea celui anterior.

  • Dacă este disponibilă deja o fotografie din pașaport, carte de identitate, certificat de cetățenie sau din registrul imigranților, aceasta va fi preluată automat pe e-card.
  • Dacă nu există una, e-cardul va fi emis fără fotografie.
  • Persoanele care au vârsta peste 70 de ani, respectiv sunt în categoria de îngrijire 4, 5, 6 sau 7, pot aduce dacă doresc începând cu 2020 o fotografie pentru e-card la registrul responsabil cu emiterea acestora. Veți obține noul card înainte de expirarea celui anterior.